Alfabetul chirilic, alfabetul de tranziție, alfabetul latin

Limba română a fost scrisă în alfabet chirilic până în anul 1830, când a început o tranziție progresivă către alfabetul latin, tranziție încheiată în anul 1862 în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Limba română era scrisă în mod tradițional în alfabetul chirilic, bazat pe alfabetul bulgar, încă dinainte de anul 1000, datorită influenței politice a țaratului bulgar de la sud de Dunăre. Bulgarii au fost cei care au făcut ca limba diplomatică din Valahia să fie slavona, timp de sute de ani, scrisă evident în alfabetul chirilic, în timp ce limba poporului era cea română. Scrisoarea lui Neacșu, de la 1521, cel mai vechi document găsit în limba română, este scrisă în alfabet chirilic și are formule de început și sfârșit în slavonă.

Înlocuirea grafiei s-a făcut sub influența deșteptării conștiinței naționale și a apartenenței la ginta latină. Tranziția s-a făcut treptat, începând cu introducerea în ortografie a unor litere latine, apărând astfel un „alfabet de tranziție” care combina cele două alfabete. Această scriere combinată poate fi întâlnită pe frescele unor biserici și mânăstiri din veacul al nouăsprezecelea.

Pisanie în grafie slavonă

Pisanie mănăstirească în grafie slavonă, anul 1800: „Cu ajutoriul lui Dumnezău Ziditoriul a toate sau făcut această sf bisărică unde să prăznuești hramul marilor mucenici Gheorghe și Ecaterina de robul său Iordachi Aozănschi pentru sufletul său. Ia soției sale Ecaterina și fiii săi. Ia tot niamul și a tuturor pravoslavnicilor creștini, amin.”

Tranziția la alfabetul latin

Act de botez folosind alfabetul de tranziție. Se remarcă amestecul de litere latine cu litere slavone.

Alfabetul latin spre care s-a făcut tranziția nu este chiar cel pe care îl folosim azi și, mai mult, nu a fost unul singur. Literații din capitala Principalelor Unite au purtat numeroase discuții în contradictoriu, existând în principiu două tabere: cei ce doreau un alfabet latin care să reflecte originea latinească a vocabularului românesc (și care aducea cu cel folosit în Franța) și cei ce susțineau grafia fonetică („scriem cum vorbim și citim cum scriem” – cel folosit astăzi). Ambele variante se regăsesc în documentele tipărite în epocă. În cele din urmă, spre sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, grafia fonetică a câștigat în fața celei latinizante/etimologice.

Dacă așa au stat lucrurile în vechiul Regat, în Ardealul care se afla în componența Imperiului Austro-Ungar lucrurile începuseră să se miște chiar mai devreme - cam cu o sută de ani, în secolul al optsprezecelea, urmare a acțiunilor Școlii Ardelene. Menționăm că Școala Ardeleană a fost o mișcare de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania, reprezentanții acestei mișcări aducând argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia. Din aceste motive, toate documentele redactate în cadrul mișcării Școala Ardeleană au fost de la bun început în grafia latină.



Alte articole de cultură generală:
Cine a descifrat hieroglifele? | Customer Experience | De ce citim altfel de cum scriem în engleză | Istoria clauzei de Forță Majoră | Paraziti si impostori pe piata traducerilor | Spam-ul, înainte de era calculatoarelor | Galezii din Țara Galilor | Ulfila, misionar și traducător al Bibliei