Cuvântul hieroglifă provine din limba greacă (cel originar, egiptean, nu e cunoscut) format din hieros (sfânt) și glyphein (a grava, a scrie), traducerea fiind „scriere sfântă”. Această denumire își găsește explicația în faptul că la început, scrierea era dedicată aproape exclusiv ideilor religioase.
Cele mai vechi explicații despre aceste semne le avem dintr-o epocă relativ apropiată - epoca greco-latină. De pildă, poetul Lucanus (39-65 d.Hr.) scria că ele sunt semne magice. Apuleius (secolul al II-lea d.Hr.) susținea că preoții egipteni ascundeau, cu ajutorul lor, înțelepciunea de ochii profanilor. Alchimiștii Evului Mediu le-au folosit ca sursă de inspirație pentru a scrie formulele lor enigmatice.
Decăderea civilizației egiptene coincide cu apariția, și pe malurile Nilului, a unei noi religii - Creștinismul - care se răspândește prin coloniștii greci. Treptat, scrisul hieroglific, care aparținea vechiului cult, nu se mai folosește, fiind înlocuit de alfabetele roman și grec. Ultimii preoți egipteni, care mai păstrau taina vechilor ritualuri, dispar unul după altul, iar templele părăsite cad și ele în ruină.
Înțelesul hieroglifelor se pierde cu desăvârșire vreme de mai bine de o mie de ani. Uitată rămâne civilizația egiptenilor, iar despre cultura și despre religia lor aproape că nu se mai pomenește. Până și numele li se pierde. Ca și cuvântul hieroglifă, numele actual al țării în care se folosea scrierea hieroglifică este străin: Egipt derivă din grecescul Aigyptos.
În 1799, se produce, însă, faptul care a dus mai târziu la lămurirea misterului. În anul acela, Napoleon Bonaparte căuta să se retragă din Egipt.
Într-un fort din delta Nilului, numit Rașid, căruia francezii îi ziceau Rosette, Napoleon a lăsat de strajă un tânăr ofițer de artilerie, Andre Joseph Boussard, cu un pluton de ostași. Fiind departe de distracțiile marilor orașe, Boussard se plictisea cumplit. Luând câțiva soldați, i-a pus să sape prin împrejurimi, în speranța că va găsi vreo relicvă de preț. În cursul acestor săpături, soldații au dezgropat o piatră veche, spartă, lungă de vreo doi metri, care purta trei inscripții: una în hieroglife, alta în scrierea populară egipteană și alta în grecește. Boussard a trimis piatra savanților din Alexandria. Citindu-se textul grecesc s-a constatat că era vorba de un decret dat în anul 196 î.Hr. de preoții din Memphis în cinstea faraonului Ptolemeu al V-lea Epifanul. La sfârșit, textul grecesc arăta că decretul fusese săpat pe aceeași piatră în trei scrieri: hieroglifică, populară și greacă. De aici, o emoție de nedescris în lumea savanților. Se întrevedea posibilitatea ca textul hieroglific să fie descifrat prin compararea lui cu cel grecesc. Din nefericire, piatra era spartă tocmai acolo unde fusese gravat textul hieroglific, așa că acesta nu apărea în întregime, îi lipsea începutul. Totuși, încercarea se putea face.
Cel dintâi care se ocupă de piatra de la Rosette este savantul francez Silvestre de Sacy. Atât Sacy, cât și ceilalți savanți până la Champollion, au cercetat numai scrierea demotică fiindcă numai textul ei era integral, textul hieroglific fiind ciuntit, așa cum am mai arătat. Sacy face observația că substantivele proprii din textul grecesc trebuiau să figureze neapărat și în textul demotic. Cum în textul grecesc figurau substantivele Alexandru și Alexandria, Sacy a încercat să le caute și în textul demotic. Dar cum să le afle în noianul acela de semne neînțelese? Socotește atunci că, dacă la 54 de rânduri grecești corespund 32 de rânduri demotice, un raport asemănător trebuie să existe și între cuvinte. În cursul căutărilor, se gândea că dacă la locurile găsite va afla două cuvinte demotice cu semne asemănătoare, atunci aceste cuvinte vor fi neîndoielnic Alexandru și Alexandria. Într-adevăr, cuvintele găsite erau atât de asemănătoare, încât nu putea fi vorba de o greșeală. Plin de bucurie, Sacy caută și alte cuvinte, dar norocul nu-l mai ajută.
Orientaliștii Marseille și Raige observă că în textul grecesc cuvântul Ptolemeu se întâlnea de 11 ori. Își spun atunci că și în textul demotic Ptolemeu trebuia să figureze de 11 ori - și se apucă să caute în textul demotic 11 grupe de semne cu ortografie identică; spre norocul lor, le găsesc.
Se cunoștea acum felul în care se scriau în demotică trei cuvinte: Alexandru, Alexandria și Ptolemeu. Totuși, ele nu se puteau citi, fiindcă nu se știa cum le pronunțau egiptenii. Se presupunea că fonetica egipteană era diferită de fonetica grecească.
Englezul Thomas Young face un pas înainte. Ceasuri în șir el copiază semnele hieroglifice și demotice pentru a se familiariza cu ele. Cu timpul ajunge la o atât de mare îndemânare, încât scrie semnele cu ușurința unui scrib din antichitate. Astfel își dă seama și descoperă că ovalul din textul hieroglific numit cartuș (1) corespunde în textul demotic cu semnele simplificate (2). Comparând apoi semnele cuprinse în interiorul cartușelor cu semnele demotice aflate între glifele corespunzătoare cartușelor, el face descoperirea epocală că scrierea demotică este o scriere hieroglifică simplificată. În faza aceasta, cercetările sunt preluate de Jean-François Champollion.
El își îndreaptă mai întâi atenția asupra cartușelor.
Cartușul cu numele lui Ptolemeu conținea în textul hieroglific șapte semne, iar în cel grecesc zece (Ptolemaios). Din cauza aceasta, cartușul nu se putea citi, deși se știa care îi este înțelesul. După ani lungi de muncă, Champollion are o intuiție genială: descompune cartușul și propune valori alfabetice pentru fiecare semn. Procedează la fel și cu alte cartușe: Berenice și Cleopatra.
Nu avea însă nicio siguranță că propunerea lui era bună. Era evident că egiptenii, în afara cartușelor, nu scriau alfabetic. Apoi, cum toate numele pe care le descifrase până atunci erau grecești, el caută să descifreze și nume egiptene. Alege două cartușe și le supune analizei.
În primul cartuș interpretează pictografic cercul, care înfățișa de obicei soarele, și citește Ra, numele zeului Soare la egipteni. Semnul următor părea un M, iar ultimele semne reprezentau, în cartușul cu Ptolemeu, semnul S. Atunci, se întreabă Champollion, întreg cartușul nu trebuie citit Ramses? Dacă era așa, însemna că aflase în sfârșit sistemul de citire al cuvintelor neaoșe egiptene, Ramses fiind un nume egiptean. Cuprins de emoție, Champollion analizează cartușul al doilea. Primul semn reproducând pasărea ibis, pasărea sfântă a zeului Thot, se putea citi TOT, al doilea putea fi M, iar al treilea S.
Toate la un loc formau numele (iarăși egiptean) al faraonului Tutmes! Își dă pe loc seama că descoperise taina cea mare, secretul nedezlegat de secole! Emoția îl înăbușă, apoi leșină. Câteva zile nu se poate scula din pat. După ce se restabilește, înfățișează rezultatele muncii sale Academiei de inscripții din Paris, sub forma unei comunicări: „Lettre à M. Dacier”, în care oferă traducerea multor cuvinte hieroglifice înscrise în cartușe.
Ideile sale au fost primite cu multă curiozitate, dar și cu neîncredere. Mulți savanți ai vremii îi resping teoriile. Vrăjmășia și adversitatea lor nu l-au părăsit zece ani de-a rândul, până în 1832, când moare de apoplexie la numai 41 de ani. La cimitirul Pere Lachaise sicriul său e condus, pe lângă membrii familiei, doar de doi oameni de știință: Sacy și Humboldt.
După descoperirea făcută de Champollion, savanții de bună-credință, printre care cel mai zelos a fost Karl Richard Lepsius, profesor la Universitatea din Berlin, s-au ocupat cu seriozitate de cercetările sale, au înțeles modul lui de lucru și pe calea trasată de el au mers mai departe, traducând nu numai cartușele, dar cu timpul, toate hieroglifele.
În iulie 2020, Google a lansat aplicația Fabricius, un instrument de traducere a hieroglifelor cu ajutorul Machine Learning. Pentru profesori și cercetători, Fabricius include primul instrument digital care decodifică hieroglifele egiptene pe baza învățării automate. Mai exact, tehnologia Google Cloud AutoML, AutoML Vision, a fost utilizată pentru a crea un model de învățare automată care să poată „înțelege” ce reprezintă o hieroglifă.
În trecut, era nevoie de o echipă de specialiști în date, multe coduri și foarte mult timp, dar acum AutoML Vision permite dezvoltatorilor să învețe cu ușurință o mașină să recunoască diverse obiecte.
Disponibil în engleză și arabă, Fabricius poartă numele lui Georg Fabricius, părintele epigrafiei (studiul inscripțiilor). A fost creat în colaborare cu Australian Center for Egyptology de la Macquarie University, Psycle Interactive, Ubisoft și egiptologi din întreaga lume.
Echipa noastră vă stă la dispoziție cu servicii de traducere pentru acte personale sau documente tehnice.