Spre deosebire de multe alte limbi, limba engleză nu a fost niciodată actualizată sistematic, ea nerespectând astăzi principiul alfabetic. Ca urmare, scrierea ei este un sistem de reguli slabe, cu numeroase excepții și ambiguități.
Limba engleză face parte din grupul limbilor germanice, având la bază limba vorbită de saxonii care au migrat de pe continent între anii 300 și 700. Treptat, limba acestora a ajuns predominantă, în dauna limbilor celtă și latină, însă la rândul ei a fost influențată de limba cuceritorilor scandinavi și, mai apoi, normanzi, aceștia din urmă vorbind un dialect francez. De altfel, limba normanzilor avea să fie limba oficială a Curții engleze vreme de sute de ani.
Numeroase persoane care vor să învețe limba engleză se lovesc imediat de problema diferenței dintre modul de scriere și cel de citire. Par să existe mai multe excepții decât reguli - același grup de litere se citește într-un fel într-un cuvânt și altfel în altul.
Diferențele dintre scrierea și citirea în limba engleză nu pun probleme doar străinilor, ci și nativilor, nu de puține ori unii făcând greșeli de scriere. La școală, copiii învață fiecare cuvânt de două ori: o dată cuvântul ca noțiune, apoi modul de scriere. Spre deosebire de școlile românești, unde scriem cum auzim, exercițiile de dictare din școlile engleze sunt mai dificile.
Diferența dintre scriere și citire a apărut progresiv între anii 1400 și 1700, un fenomen numit de lingviști Marea Deplasare a Vocalelor. În acești trei sute de ani, pronunția vocalelor și a grupurilor de vocale a suferit schimbări progresive, în timp ce modul de scriere a rămas în mare parte neschimbat. Transformări au suferit toate limbile de pe glob, însă în general scrierea a ținut pasul cu vorbirea.
Nu există o explicație certă a acestei modificări a pronunției limbii engleze. Modificarea a apărut întâi în sudul Angliei și ulterior s-a întins în toată Marea Britanie. Unii lingviști consideră că a existat o tendință de eliminare a franțuzismelor din limbă (pătrunse masiv după cucerirea normandă din 1066), alții consideră că a existat o tendință de imitare (greșită) a limbii franceze, vorbită de aristocrația engleză.
Un alt fenomen care a condus la diferențierea scrierii de modul de pronunție a fost apariția tiparului. Reforma protestantă apărută pe Continent a influențat tipărirea Bibliei în limbile locale. Din pricina autorităților romano-catolice din Anglia, tipărirea Bibliei în engleză s-a făcut peste graniță, mai precis în Olanda, de către editori și tipografi olandezi care stăpâneau într-o manieră îndoielnică limba engleză. Așa se face că, în contextul în care în Anglia nu exista o instituție națională (Academie) care să vegheze asupra evoluției limbii, țara a fost invadată, o bună perioadă de timp, de niște Biblii cu o grafie apropiată limbii olandeze, cărți care au avut și ele influența lor. Îndepărtarea de pronunția cuvintelor a devenit și mai mare.
Iată câteva exemple de evoluție a pronunției:
Termen
bite
meet
mate
out
boot
Inițial
bi:t
me:t
ma:t
u:t
bo:t
Astăzi
bait
mi:t
meit
aut
bu:t
Vorbitorii nativi de limbă engleză sunt conștienți de dificultățile de scriere. Au existat propuneri de modificare a scrierii, primele apărând chiar în secolul XVI, însă fără succes întrucât au fost considerate prea radicale. În acea perioadă, scriitori versați în latină și greacă au început să scrie altfel unele cuvinte, potrivit înrudirii reale sau închipuite cu termeni din limbile clasice: det a devenit debt, dout a devenit doubt, iland a devenit island... În secolul XVII s-au realizat modificări minore, în uz și astăzi: logique în logic, warre în war, sinne în sin, toune în town și tru în true.
În secolele XIX și XX au existat propuneri de reformă separate în Marea Britanie și Statele Unite, concentrate în principal pe eliminarea consoanelor duble și a literelor mute (head>hed, give>giv, though>tho, have>hav, friend>frend etc.)
Echipa noastră vă stă la dispoziție cu servicii de traducere pentru acte personale sau documente tehnice.