La trei sute de ani de la căderea Imperiului Roman de Apus, francul Carol cel Mare (Charlemagne), care cucerise o mare parte din teritoriul vechiului imperiu, a anunțat restaurarea acestuia. La moartea sa, a lăsat acest imperiu fiului său, Ludovic cel Pios, care la rândul său îl va lăsa fiului său întâi născut, Lothar I. Cu toate acestea, frații acestuia din urmă - Carol și Ludovic - au refuzat să îl recunoască drept suzeran al lor. Când Lothar a încercat să le invadeze pământurile, aceștia s-au aliat împotriva lui și l-au învins în bătălia de la Fontenoy din iunie 841. Carol și Ludovic s-au întâlnit în februarie 842 în apropiere de actualul Strasbourg pentru a-și confirma alianța, făcând jurământ comun împotriva lui Lothar. În anul următor, războiul civil avea să se încheie cu Tratatul de la Verdun, prin care cei trei frați își împărțeau imperiul între ei.

Juramintele de la Strasbourg

Jurămintele de la Strasbourg nu s-au păstrat în forma lor originală; există copiate de istoricul Nithard, un alt nepot al lui Carol cel Mare, într-o lucrare intitulată De Dissensionibus Filiorum Ludovici Pii (Despre certurile fiilor lui Ludovic cel Pios). Aceasta este totuși o relatare de primă mână, întrucât Nithard făcuse campanie alături de vărul său Carol cel Pleșuv. Este însă părtinitoare, reflectând perspectiva aliaților și descriindu-l pe Lothar ca agresor și rău.

Ludovic și Carol au depus jurământul nu în calitate de regi - un termen care nu apare deloc - ci mai degrabă în calitate de domni, cu anturajele lor acționând ca martori.

Deși Jurămintele au o importanță politică redusă, având în vedere că au fost înlocuite în scurt timp de Tratatul de la Verdun, mai cuprinzător, ele au o importanță aparte pentru domeniul lingvisticii, având două secțiuni: una în ce se poate numi proto-franceză, iar alta în proto-germană (germana superioară veche, mai precis).

Textul lui Nithard a ajuns până la noi prin intermediul a două manuscrise care sunt astăzi păstrate la Biblioteca Națională a Franței.

Cel mai vechi manuscris a fost copiat în jurul anului 1000. În secolul al XV-lea se afla în posesia abației Saint Magloire din Paris. În jurul anului 1650 a fost cumpărat de regina Cristina a Suediei și transferat la Roma; după moartea acesteia a fost achiziționat de Biblioteca Vaticanului. După ce forțele lui Napoleon au cucerit Roma, a fost adus la Paris, împreună cu diverse alte manuscrise istorice. Napoleon avea să le returneze mai târziu pe majoritatea celorlalte, păstrându-l însă pe acesta.

Celălalt manuscris, care se păstrează în aceeași bibliotecă, este o copie a primului, realizată în secolul al XV-lea.

Jurământul lui Ludovic Germanicul este consemnat după cum urmează:

Pro Deo amur et pro christian poblo et nostro commun saluament, d'ist di en auant, in quant Deus sauir et podir me dunat, si saluarai eo cist meon fradre Karlo, et in adiudha et in cadhuna cosa, si cum om per dreit son fradra saluar dift, in o quid il mi altresi fazet. Et ab Ludher nul plaid nunquam prindrai qui meon uol cist meon fradre Karle in damno sit.

Pentru dragostea lui Dumnezeu, a poporului creștin și a mântuirii noastre comune, de azi înainte, atât cât mă va învăța și mă va împuternici Dumnezeu, îl voi păzi pe fratele meu Carol prin orice mijloace posibile, așa cum trebuie omul să-și păzească fratele, în măsura în care el face același lucru pentru mine. Și cu Lothar niciun pact niciodată nu voi încheia de bunăvoie împotriva intereselor fratelui meu Carol.

Oastea lui Carol cel Pleșuv a jurat astfel:

Si Lodhuvigs sagrament, que son fradre Karlo iurat conservat, et Karlus meos sendra de suo part non los tanit, si io returnar non l'int pois, ne io ne neuls, cui eo returnar int pois, in nulla aiudha contra Lodhuvig nun li iv er.

Dacă Ludovic își va ține jurământul pe care fratelui său Carol l-a făcut, iar domnul meu Carol, din partea sa, îl va încălca, dacă nu-l pot întoarce de la aceasta - nici eu, nici altcineva pe care aș putea să-l întorc de la aceasta - atunci nu-i voi acorda niciun ajutor împotriva lui Ludovic.

Limba reflectă o formă timpurie de francă ripuariană. Carol cel Pleșuv a jurat așa:

In Godes minna ind in thes christianes folches ind unser bedhero gealtnissi, fon thesemo dage frammordes, so fram so mir Got geuuizci indi mahd furgibit, so hald ih tesan minan bruodher, soso man mit rehtu sinan bruodher scal, in thiu, thaz er mig sosoma duo; indi mit Ludheren in nohheiniu thing ne gegango, zhe minan uuillon imo ce scadhen uuerhen.

Aceasta este o traducere apropiată a jurământului lui Ludovic, însă fără expresia et in aiudha et in cadhuna cosa. Oastea lui Ludovic Germanicul a răspuns:

Oba Karl then eid, then er sinemo bruodher Ludhuuuige gesuor, geleistit, indi Ludhuuuig min herro, then er imo gesuor, forbrihchit, ob ih inan es iruuenden ne mag, noh ih noh thero nohhein, then ih es iruuenden mag, uuidhar Karle imo ce follusti ne uuirdit.

Acesta, la rândul său, era echivalent cu jurământul depus de oștenii lui Carol.

Mai mulți cercetători consideră că secțiunea romanică a Jurămintelor a fost tradusă dintr-un original latin neatestat, în timp ce alții îi susțin originalitatea.

Dificultatea de a discerne un anumit dialect în text se poate datora unui efort deliberat al autorului de a scrie într-un fel de amestec regional. De fapt, niciun text vechi francez, nici măcar unul dintre cele mai vechi, nu prezintă trăsături dialectice compatibile cu o singură regiune geografică.

Cu toate acestea, diverși alți cercetători au sugerat că Jurămintele au fost scrise într-o formă timpurie de picardiană, lyoneză, loreneză sau poitevin.

Echipa noastră vă stă la dispoziție cu servicii de traducere pentru acte personale sau documente tehnice.