Nu există român, credincios sau necredincios, care să nu fi auzit de Sfânta (sau Cuvioasa) Parascheva de la Iași, cel puțin în contextul pelerinajului anual care are loc la moaștele ei.
Fără a detalia povestea ei, pe care o găsiți pe site-urile creștine, spunem doar că a trăit și a murit în Tracia (provincia greacă) la sfârșitul secolului al zecelea și începutul secolului al unsprezecelea. În 1641, moaștele ei au fost dăruite de Patriarhia Constantinopolului domnitorului moldovean Vasile Lupu (care plătise datoriile restante ale Patriarhiei către otomani), care le-a așezat în ctitoria sa – Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
Ceea ce este interesant din punct de vedere lingvistic este numele Sfintei. Popular, românii o numesc Parascheva (cu varianta Paraschiva) însă, în același timp, în unele icoane ea este numită Sfânta Vineri. Explicația e cât se poate de simplă: numele ei grecesc, Paraskevi, se traduce prin vineri. De altfel, unele opinii arată că Sfânta ar trebui numită Sfânta Vineri, pentru a nu fi confundată cu o altă Sfântă Parascheva, creștină care a fost ucisă la Roma în secolul al doilea – mai puțin cunoscută la români.
Acum, după ce am văzut că Sfânta Parascheva și Sfânta Vineri sunt una și aceeași persoană pentru români, mergem la folclorul românesc unde, în basme, descoperim câte o sfântă pentru fiecare zi a săptămânii. Avem astfel Sfânta Luni, Sfânta Marți și așa mai departe și, bineînțeles, Sfânta Vineri. O explicație ar fi aceea că românul, asociind cumva numele Sfintei Vineri cu ziua de vineri, având și expresia „sfânta duminică” cu referire la Ziua Domnului, a făurit în basmele sale câte o sfântă pentru fiecare zi a săptămânii, de obicei bătrâne binevoitoare care îl ajută succesiv pe erou să învingă greutățile.
Simbolurile și valorile ce le angajează reprezentarea Sfintei Vineri sunt atât de multe și materialul concret atât de bogat, încât ar putea constitui ea însăși o temă specială de studiu” – Ernest Bernea